COMPROMISUL, RELIGIA CASNICIEI

Eram intr-o cafenea draguta stand de vorba cu un grup restrans de prietene.Dupa ce am terminat cu amabilitatile si cu depanarea micilor intamplari petrecute in viata noastra de cand nu ne-am vazut, discutia a trecut de la evenimente la idei. Subiectul de baza era o mica disputa intre prietena mea si sotul ei. Ea era revoltata, si intr-o casnicie de obicei adevarul este flexibil, de incapacitatea lui de a accepta un compromis. Il acuza ca nu-i pasa de sentimentele ei, ca este foarte egoist si nu se gandeste decat la el. Era de parere ca intr-o casnicie ambii parteneri trebuie sa se transforme intr-un singur organism care merge cu stoicism in aceeasi directie.

Si de la concret conversatia s-a axat pe o idee: compromisul.

La un moment dat ne-am aprins pentru ca parerile noastre desi se intersectau intr-o mica masura erau, pe fond, diferite. Totul a luat sfarsit in hohotele mele de ras cand, exasperata de faptul ca ma incapatanam sa nu fiu de acord cu ea, mi-a spus cu naduf:

Religia casniciei este compromisul!

Avea dreptate, dar unii dintre noi suntem mai crendinciosi decat altii. Si unde mai pui ca sunt atatea porunci de incalcat.

Dar exista o contradictie si in religie. Religia crestina desi propovaduieste lipsa de egoism, ne cere sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Pai nu tocmai iubirea pentru noi este definitia egoismului?

Suntem prin contradictie fiinte duale marcate de instincte si de ratiune. Instinctele ne transforma in mod natural in fiinte egoiste, iar ratiunea ne invata ca pentru buna functionare a relatiilor interumane e nevoie de compromis. El sta la baza democratiei, la baza relatiilor familiale si implicit la baza casniciei. Nimic nu poate functiona fara compromis, sunt de acord cu acest lucru.Dar compromisul inseamna renuntare, o negociere a propiei vieti. Si aici intervine egoismul ca un colac de salvare. E nevoie de el in aceeasi masura in care este nevoie de compromis.Este nevoie pentru ca este necesar sa realizeze un echilibru. Renunti in aceeasi masura in care castigi. Renunti prin compromis si castigi prin egoism Cine reuseste sa echilibreze aceasta balanta se poate considera un om implinit.

Iar intr-o casnicie sunt doi oameni cu dorinte proprii cu asteptari si viziuni proprii. Nu poti transforma doua persoane intr-un organism. Este o utopie. Poti transforma doi oameni intr-o echipa, dar intr-un organism niciodata. Si nici nu e indicat, pentru ca transformi casnicia in privare de libertate, iar cel privat s-ar putea sa vrea sa vada cerul fara gratiile casniciei, divizand astfel organismul.

De aceea aduc o completare la vorbele intelepte ale prietenei mele:

Religia casniciei este compromisul numai daca prima porunca este: Fii egoist in aceeasi masura in care faci compromisuri.

Posted in Reflectii | Comments Off on COMPROMISUL, RELIGIA CASNICIEI

CLUBUL DE LECTURA

Impreuna cu prietenele mele am infiintat un mic grup de lectura. Planificarea si organizarea activitatii a durat ceva timp, dar sper ca incepand cu 4 martie putem sa dam drumul la citit organizat.  Clubul de carte este clasic, adica membrii citesc o carte pe care o discuta la urmatoarea intalnire. Fiecare membru isi alege cand ii vine randul, o carte din lista stabilind, in functie de complexitate si marime timpul necesar lecturii. Am facut o selectie a primelor 100 de carti care trebuie citite. Selectia este subiectiva si nu are pretentie de litera de lege.

TOP 100 – CARTI DE CITIT INTR-O VIATA

  1. O mie si una de nopti

  2. Gargantua si Pantagruel – Francois Rablais

  3. La rascruce de vanturi – Emily Bronte

  4. Romeo si Julieta – Willian Shakespeare

  5. Eugenie Grendet – Honore de Balzac

  6. Rosu si negru – Stendhal

  7. Zapezile de pe Kilimanjaro – Ernest Hemingway

  8. Dama cu camelii – Alexandre Dumas fiul

  9. Pentru cine bat clopotele – Ernest Hemingway

  10. Calatoriile lui Gulliver – Jonathan Swift

  11. Razboi si pace – Lev Tolstoi

  12. Odiseea – Homer

  13. In cautarea timpului pierdut – Marcel proust

  14. Micul print – Antoine de Saint Exuperi

  15. Crima si pedeapsa – Dostoievski

  16. Pe aripile vantului – Margaret Mitchell

  17. Suflete moarte – Gogol

  18. Fratii Karamazov – Dostoievski

  19. Iubita locotenentului francez – John Fowles

  20. Amantul doamnei Chatterley – D. Lawrence

  21. Mizerabilii – Victor Hugo

  22. Marile sperante – Charles Dickens

  23. Mandrie si prejudecata – Jane Austen

  24. Batranul si marea – Ernest Hemigway

  25. Lupul de stepa – Herman Hesse

  26. Numele trandafirului – Umberto Eco

  27. Valurile – Virginia Woolf

  28. Prin foc si sabie – Henry Sienkiewicz

  29. Ana Karenina – Lev Tolstoi

  30. Dragoste in vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez

  31. Emma – Jane Austen

  32. cei trei muschetari – Alexandre Dumas

  33. Idiotul – Dostoievski

  34. De veghe in lanul de secara – Jerome Salinger

  35. Notre Dame de Paris – Victor Hugo

  36. Cidul – Corneille

  37. Don Quijote – Miguel Cervantes

  38. Oliver Twist – Charles Dickens

  39. Doamna Bovary – Gustave Flaubert

  40. Hamlet – William Shakespeare

  41. Un yankeu la curtea regelui Arthur – Mark Twain

  42. Divina Comedie – Dante

  43. Contele de Monte Cristo – Alexandre Dumas

  44. Doctor Faustus – Thomas Mann

  45. Casa Buddenbrook – Thomas Mann

  46. Ocolul pamantului in 80 de zile – Jules Verne

  47. Adam si Eva – Liviu Rebreanu

  48. Ciocoii vechi si noi – Nicolae Filimon

  49. Craii de curte veche – Mateiu Caragiale

  50. Enigma Otiliei – George Calinescu

  51. Ion – Liviu Rebreanu

  52. Baltagul – Mihail Sadoveanu

  53. Mara – Ioan Slavici

  54. Padurea spanzuratilor – Liviu Rebreanu

  55. Patul lui Procust – Camil Petrescu

  56. Rusoaica – Gib Mihaiescu

  57. Groapa – Eugen Barbu

  58. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi – Camil Petrescu

  59. Iliada – Homer

  60. Memorii de dincolo de mormant. Anii tineretii – Francois rene de Chateaubriand

  61. Principele – Nicolo Machavelli

  62. Suferintele tanarului Werther – Goethe

  63. Regina Margot – Alexandre Dumas

  64. Ratiune si simtire – Jane Austen

  65. Dama de pica – Alexandre Puskin

  66. O pagina de dragoste – Emile Zola

  67. Casa blestemata – Vicente Blasco Ibanez

  68. O viata – Italo Svevo

  69. Portretul unei doamne – Henry James

  70. Robinson Crusoe – Daniel Defoe

  71. Chemarea strabunilor – Jack London

  72. Colt alb – Jack London

  73. Ivanhoe – Sir Walter Scott

  74. Evgheni Oneghin – Alexandre Puskin

  75. Manastirea din Parma – Stendhal

  76. Jane Eyre – Charlotte Bronte

  77. Balciul desertaciunilor – Thackeray

  78. Moby-Dick – Herman Melville

  79. Coliba unchiului Tom – Hariet Beecher Stowe

  80. Middlemarch – George Eliot

  81. Departe de lumea dezlantuita – Thomas Hardy

  82. Gervaise – Emile Zola

  83. O viata – Guy de Maupassant

  84. Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

  85. Tess d’Uberville – Thomas Hardy

  86. Forsyte Saga – John Galsworthy

  87. Procesul – Franz Kafka

  88. Marele Gatsby – F. Scott Fitzgerald

  89. Nimic nou pe frontul de vest – Erich Maria Remarque

  90. Multumesc, Jeeves – P.G. Wodehouse

  91. Soareci si oameni – John Steinbeck

  92. Ferma animalelor – George Orwell

  93. Lolita – vladimir Nabokov

  94. Doctor Jivago – Boris Pasternak

  95. Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

  96. V – Thomas Pynchon

  97. Maestrul si Margareta – Mihail Bulgakov

  98. Un veac de singuratate – Gabriel Garcia Marquez

  99. Copiii din miez de noapte – Salman Rushdie

100 La rasarit de Eden – John Steinbeck

Posted in Clubul de lectura | Comments Off on CLUBUL DE LECTURA

MIRACOLUL POEZIEI

La fel ca orice modalitate de expresie, poezia, alaturi de literatura, film, muzica, reprezinta o manifestare a sufletului. Desi, suna pompos “manifestare a sufletului”, el cuprinde, in conceptia mea, trei coordonate distincte si corelate: senzatie, sentiment, dorinta. Senzatia este punctul de pornire si se refera la perceperea simturilor, sentimentul se formeaza ca atitudine fata de senzatie, iar dorinta este actiunea determinata de senzatie si sentiment. Nu sunt autoarea acestui crez, ci este rezultatul concluziilor mele in urma  studiului efectuat. Am incercat sa inteleg mecanismul sufletului din mai multe perspective: filozofic, psihologic, parapsihologic, dar aceasta este o alta discutie.

Ma opresc din divagare si revin la oile mele. Poezia mi s-a parut confuza si, pentru ca nu o intelegeam am stabilit, categoric, ca nu-mi place si nu ma intereseaza. Schimbarea s-a produs intr-o vacanta la tara cand, din plictiseala, cautam prin pod ceva sa citesc. Bunica mea avea, printre carne afumata si palinca, niste manuale si carti ramase de la tatal meu, multe dintre ele dezmembrate si intr-o stare jalnica. Mi-am facut curaj si am inceput sa rasfoiesc. Citeam si am ramas uimita de emotiile trezite in mine. Nu mi-a venit sa cred, poezia avea rezonanta. Scoala cu sistemul rece si cu poeziile invatate pe dinafara care ma plictiseau ingrozitor, imi sadise in minte ca poezia este o “chestie nasola” pe care trebuie sa o evit daca vreau sa nu am dureri de cap. Nu stiam ca poezia este o stare, o gramada de senzatii, o proiectare a propriilor idei si , in special, o regasire. Atunci am stabilit ca sistemul scolar este o porcarie si ca nu trebuie sa-mi placa orice poezie, asa cum nu-mi place orice proza sau film, indiferent cate critici pozitive a primit. A trecut mult timp de cand m-am aplecat asupra poeziei, dar multi dintre poetii mei preferati sunt cei descoperiti in aceea minunata vacanta de vara.

Un poet aproape de sufletul meu este Rainer Maria Rilke, iar poezia care exprima cu atat dramatism chintesenta credintei mele despre ceea ce insemna viata si moarte, este Amintire:

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară

pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe cari iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.                                                                                                                                      traducere Lucian Blaga

Esti tanar, astepti sa traiesti, ai planuri si vise, timpul trece, ai trait deja, esti amintire si regret, ca la final sa realizezi inspaimantat  ca “aceasta a fost” nu mai exista nimic decat inevitabila moarte.

Cum poti contura in cateva cuvinte o adevarata filozofie?                                                                 Prin poezie, acesta este miracolul.

Posted in Reflectii | Comments Off on MIRACOLUL POEZIEI

TINERII DIN ZIUA DE AZI

Stateam linistita si-mi vedeam de treaba cand aud in spatele meu o doamna, parca o si vad clatinand dispretuitor din cap, exclamand defaimator:

“Tinerii din ziua de azi..”

Nu stiu ce june a deranjat sensibilitatiile doamnei, dar sunt de-a dreptul iritata de cliseu.
Generatia noastra este judecata aspru. Internetul, televizorul, chiar si presa ar fi cauzele unui declin cultural in randul tinerilor, lucru perceput ca mama tuturor relelor.
Generalizarea este daunatoare si, intr-o mare masura, falsa pentru ca mass-media si lumea virtuala reprezinta o alta forma a expresiei, un efect al evolutiei datorat vitezei in care suntem nevoiti sa ne miscam in spatiu si timp.
Problema reala a generatiei de astazi o reprezinta, nu atat lipsa culturii, ma refer la cultura in sensul detinerii unui nivel ridicat de cunostiinte variate, cat renuntarea fata de propria constiinta si fata de societate la moralitate si integritate.
Tinerii sunt, pe buna dreptate, descumpaniti, cand societatea elogiaza banul si relatiile, iar integritatea, munca si constinciozitatea servesc drept calauza pentru naivi sau neadaptatii social. Cand lupta pentru supravietuire si pentru dobandirea unui statut convenabil devine prioritara si cand exemplul de reusita al generatiilor adulte au la temelie o conduita lipsita de moralitate si bun-simt, generatia tanara se formeaza dupa chipul si asemanarea formatorilor.
De aceea, responsabilitatea inocularii unei conduite morale o detin cei care arunca cu pietre in tanara generatie.
Concluzia, care deriva din reflectiile mele interioare, este ca doamna in chestiune si, extrapoland, generatia adulta trebuie sa accepte si sa suporte consecintele starii de fapt, iar lipsa de consideratie ar trebui aplicata propriei generatii si directionata, in mai mica masura, catre tinerii din ziua de azi.

Posted in Reflectii | Comments Off on TINERII DIN ZIUA DE AZI

CATEDRALA DIN SEVILLA

Indreptandu-mi ochii spre monstrul din piatra ce-mi bloca orizontul, ma gandeam ce exaltare si nebunie trebuie sa-i fi cuprins pe crestinii cuceritori, pentru a putea crea colosul ce se ridica impunator inaintea mea. Este destul de impresionant sa remarci cum trufia, aroganta si bogatia pot plasmui nasterea unui simbol urias, la propriu, al crestinatatii. Locasul de cult a fost construit, ca multe alte biserici din Andalusia, pe locul unei vechi moschei aflata aproape in ruina dupa cucerirea Sevillei si, la un pas de prabusire dupa cutremurul de la sfarsitul secolului al XIV-lea. Constructorii crestini nu au distrus complet moscheea, ci au pastrat, incorporand in noua biserica, fostul minaret pe care l-au transformat in clopotnita, Gradina de Portocali precum si cateva coloane si elemente decorative.

Unul dintre simbolurile Sevillei, La Giralda, a servit, pe vremea cand orasul era locuit de mauri, la chemarea credinciosilor la rugaciune, iar un secol mai tarziu a fost transformat in clopotnita avand un rol asemanator. Surprinzator, cum odata cu schimbarea religiei cuceritorului, lacasele de cult isi schimbau D-zeul. La Giralda, care are o fatada decorata cu ornamente specifice artei arabe, imbina, intr-un mod proportionat si simetric, combinatii de linii si motive geometrice. Ce mi-a placut la acest turn a fost ca urcusul pana in varf nu s-a facut pe scari, pentru ca nu existau, ci pe un fel de rampa lata din zid in zid. Scopul era ca muezinul sa anunte rugaciunea urcand calare, iar crestinii nu au considerat necesar sa adauge scari, apreciindu-i, probabil, utilitatea.

Dar, ca orice povestitor fara experienta, am inceput sa vorbesc despre ultimul obiectiv pe care l-am vizitat in Catedrala,  cand trebuia sa incep cu primul, Mormantul lui Cristofor Columb. Am citit, acum ceva timp, despre controversa legata de acest loc de veci. O varianta sustinea ca Critofor Columb s-ar odihni intr-o biserica din Republica Dominicana, dar spaniolii, bineinteles, erau convinsi ca osemintele lui Columb erau depuse in Catedrala. Mi-am amintit aceste lucruri pe cand incercam sa-mi gasesc un loc langa Mausoleu pentru a admira si a realiza niste poze frumoase, fapt aproape imposibil datorita aglomeratiei de turisti si a intuneriului din Catedrala. Am incercat sa trag cu urechea la grupurile de turisti ce se inghesuiau langa Mausoleu, dar spre ghinionul meu, informatiile nu erau furnizate in nici o limba de circulatie pe care sa o inteleg. Nu am disperat, si cand m-am intors acasa am aflat de pe internet ca ramasitele pamantesti, conform testelor ADN, se afla, intr-adevar, in Catedrala. Spaniolii pot rasufla linistiti, in imensul sicriu sustinut de patru figuri alegorice ce reprezinta Leon, Castilla, Aragon si Navarra,  isi doarme somnul de veci vestitul Columb.

Ce mi-a ramas gravat pentru totdeauna in memorie, primul lucru la care ma gandesc cand imi amintesc de Catedrala, este Marele Altar. Aici am avut noroc, o ghida ce parea obosita povestea in engleza unui grup de turisti ca piesa de altar, pe care erau sculptate apropape 50 de scene din viata lui Isus, este realizata din  2 tone si jumatate de aur. Tot acest aur a fost adus din Lumea Noua, din Mexic si Peru, si a fost nevoie de apropape jumatate de secol si de cei mai buni aurari pentru a fi realizata. A fost un singur inconvenient, imi doream sa vad mai de apropape scenele, sa deslusesc exect ce reprezentau, dar erau mici si probabil mi-ar fi trebuit un binoclu ca sa-mi astampar curiozatatea.

Nu am ramas la fel de impresionata de Tezaurul din Sacristie, din doua motive: abia facusem o cura intensa de pictura la Madrid, la Prado, si al doilea motiv, mai personal, nu prea sunt incantata, recunosc, de pictura religioasa. Tezaurul este , din cate am remarcat, foarte valoros. Are picturi de Zurbaran, Murillo si, iertata sa-mi fie ignoranta, niste vase de aur si argint placate cu pietre pretioase folosite in ritualul religios.

La final, dupa incursiunea in istoria si cultura spaniola, m-am relaxat in frumoasa Gradina de Portocali, privind de la inaltimea unei bancute, amestecul babilonic de turisti.  Mi-a trecut prin minte ca, cel putin cu privire la Sevilla, Proust s-a inselat cand a scris: “Aceia care pornesc in calatorie sa vada un oras dorit isi inchipuie ca farmecul unui vis poate fi gustat in realitate”

Posted in Spania | Comments Off on CATEDRALA DIN SEVILLA

SEVILLA. ANDALUSIA. SPANIA

Prima parte

Andalusia m-a impresionat. Ca sa fiu sincera, Spania m-a impresionat.

Am plecat in calatorie cu idei preconcepute . Imi doream sa vad Spania, in special Andalusia,  dar ma asteptam la murdarie,  dezordine, taraboi, la un nivel de trai nu foarte deosebit de al nostru. M-am inselat in previziunile mele.  Am descoperit o Spanie exuberanta, spontana, plina de temperament si cu o impresionanta diversitate culturala. Am trait experienta, nu foarte placuta a unui sentiment de ciuda, de parere de rau ca noi, romanii, nu avem, asa cum am simtit la spanioli, sentimentul acela de demnitate, incredere si mandrie nationala.

Am de gand sa spun povestea calatoriei mele, nu in ordinea cronologica a evenimetelor, ci, spontan, potrivit atractiei pe care locurile vizitate au exercitat-o asupra mea.

Interesul meu pentru Andalusia era turistic, reprezenta un obiectiv al Europei care trebuia la un moment dat bifat, dar l-am citit pe Amin Maalouf in Leon Africanul si am inceput sa visez, imaginatia mea a capatat material, iar dorinta de a vizita locurile descrise a depasit interesul turistic. Descrierea Alhambrei, minunatul palat arab al Granadei, din perspectiva unui arab al secolului al XV-lea; durerea, umilinta, frica pe care au simtit-o locuitorii musulmani ai Granadei in momentul in care orasul a fost cucerit de Ferdinand si Isabella, m-au tulburat si mi-au trezit curiozitatea. Pana in acel moment privisem lucrurile din perspectiva crestina a Reconquistei, recucerirea justificata a Peninsulei Iberice de la musulmani si mauri. Este surpinzator cat de instabila este istoria, ce caracter susceptibil poate avea si cat de important e sa poti gestiona evenimentele din punctul de vedere al tuturor partilor implicate. Este o naivitate din partea mea sa cred ca istoria poate fi privita cu obiectivitate. Am remarcat ca atunci cand incep sa aprofundez un moment istoric care imi trezeste interes, capat o dispozitie fireasca de a simpatiza cu una din partile implicate.

Asa s-a intamplat si cu Sevilla. Ca o urmare fireasca am inceput sa ma informez cu privire la evenimentele care au transformat Andalusia in ceea ce reprezinta ea astazi: un amestec, si nu o ciocnire, de culturi (crestina, araba, evreiasca), punctul de pornire a civilizatiei in Europa.

Spre surpinderea mea, Sevilla, inima Andalusiei, m-a impresionat mai mult decat ma asteptam. Orasul este o capodopera: Catedrala cu Giralda, Alcazares Reales de Sevilla cu Gradina Fecioarelor (Patio de los Doncellos), Turnul de Aur,  Guadalquivir, raul aducator de viata pamantului uscat de soare al Andalusiei, totul aici te inspira.Orasul are o cadenta, un ritm, un amestec intre Bolero( Ravel) si Habanera (Carmen, George Bizet). Aerul e incarcat de mirosuri: portocal cu iasomie si cu miros de balega de cal de la trasurile ce isi asteapta turistii langa catedrala.

M-am asezat in fata Catedralei si am privit-o.

Posted in Spania | Comments Off on SEVILLA. ANDALUSIA. SPANIA