CATEDRALA DIN SEVILLA

Indreptandu-mi ochii spre monstrul din piatra ce-mi bloca orizontul, ma gandeam ce exaltare si nebunie trebuie sa-i fi cuprins pe crestinii cuceritori, pentru a putea crea colosul ce se ridica impunator inaintea mea. Este destul de impresionant sa remarci cum trufia, aroganta si bogatia pot plasmui nasterea unui simbol urias, la propriu, al crestinatatii. Locasul de cult a fost construit, ca multe alte biserici din Andalusia, pe locul unei vechi moschei aflata aproape in ruina dupa cucerirea Sevillei si, la un pas de prabusire dupa cutremurul de la sfarsitul secolului al XIV-lea. Constructorii crestini nu au distrus complet moscheea, ci au pastrat, incorporand in noua biserica, fostul minaret pe care l-au transformat in clopotnita, Gradina de Portocali precum si cateva coloane si elemente decorative.

Unul dintre simbolurile Sevillei, La Giralda, a servit, pe vremea cand orasul era locuit de mauri, la chemarea credinciosilor la rugaciune, iar un secol mai tarziu a fost transformat in clopotnita avand un rol asemanator. Surprinzator, cum odata cu schimbarea religiei cuceritorului, lacasele de cult isi schimbau D-zeul. La Giralda, care are o fatada decorata cu ornamente specifice artei arabe, imbina, intr-un mod proportionat si simetric, combinatii de linii si motive geometrice. Ce mi-a placut la acest turn a fost ca urcusul pana in varf nu s-a facut pe scari, pentru ca nu existau, ci pe un fel de rampa lata din zid in zid. Scopul era ca muezinul sa anunte rugaciunea urcand calare, iar crestinii nu au considerat necesar sa adauge scari, apreciindu-i, probabil, utilitatea.

Dar, ca orice povestitor fara experienta, am inceput sa vorbesc despre ultimul obiectiv pe care l-am vizitat in Catedrala,  cand trebuia sa incep cu primul, Mormantul lui Cristofor Columb. Am citit, acum ceva timp, despre controversa legata de acest loc de veci. O varianta sustinea ca Critofor Columb s-ar odihni intr-o biserica din Republica Dominicana, dar spaniolii, bineinteles, erau convinsi ca osemintele lui Columb erau depuse in Catedrala. Mi-am amintit aceste lucruri pe cand incercam sa-mi gasesc un loc langa Mausoleu pentru a admira si a realiza niste poze frumoase, fapt aproape imposibil datorita aglomeratiei de turisti si a intuneriului din Catedrala. Am incercat sa trag cu urechea la grupurile de turisti ce se inghesuiau langa Mausoleu, dar spre ghinionul meu, informatiile nu erau furnizate in nici o limba de circulatie pe care sa o inteleg. Nu am disperat, si cand m-am intors acasa am aflat de pe internet ca ramasitele pamantesti, conform testelor ADN, se afla, intr-adevar, in Catedrala. Spaniolii pot rasufla linistiti, in imensul sicriu sustinut de patru figuri alegorice ce reprezinta Leon, Castilla, Aragon si Navarra,  isi doarme somnul de veci vestitul Columb.

Ce mi-a ramas gravat pentru totdeauna in memorie, primul lucru la care ma gandesc cand imi amintesc de Catedrala, este Marele Altar. Aici am avut noroc, o ghida ce parea obosita povestea in engleza unui grup de turisti ca piesa de altar, pe care erau sculptate apropape 50 de scene din viata lui Isus, este realizata din  2 tone si jumatate de aur. Tot acest aur a fost adus din Lumea Noua, din Mexic si Peru, si a fost nevoie de apropape jumatate de secol si de cei mai buni aurari pentru a fi realizata. A fost un singur inconvenient, imi doream sa vad mai de apropape scenele, sa deslusesc exect ce reprezentau, dar erau mici si probabil mi-ar fi trebuit un binoclu ca sa-mi astampar curiozatatea.

Nu am ramas la fel de impresionata de Tezaurul din Sacristie, din doua motive: abia facusem o cura intensa de pictura la Madrid, la Prado, si al doilea motiv, mai personal, nu prea sunt incantata, recunosc, de pictura religioasa. Tezaurul este , din cate am remarcat, foarte valoros. Are picturi de Zurbaran, Murillo si, iertata sa-mi fie ignoranta, niste vase de aur si argint placate cu pietre pretioase folosite in ritualul religios.

La final, dupa incursiunea in istoria si cultura spaniola, m-am relaxat in frumoasa Gradina de Portocali, privind de la inaltimea unei bancute, amestecul babilonic de turisti.  Mi-a trecut prin minte ca, cel putin cu privire la Sevilla, Proust s-a inselat cand a scris: “Aceia care pornesc in calatorie sa vada un oras dorit isi inchipuie ca farmecul unui vis poate fi gustat in realitate”

This entry was posted in Spania. Bookmark the permalink.