MIRACOLUL POEZIEI

La fel ca orice modalitate de expresie, poezia, alaturi de literatura, film, muzica, reprezinta o manifestare a sufletului. Desi, suna pompos “manifestare a sufletului”, el cuprinde, in conceptia mea, trei coordonate distincte si corelate: senzatie, sentiment, dorinta. Senzatia este punctul de pornire si se refera la perceperea simturilor, sentimentul se formeaza ca atitudine fata de senzatie, iar dorinta este actiunea determinata de senzatie si sentiment. Nu sunt autoarea acestui crez, ci este rezultatul concluziilor mele in urma  studiului efectuat. Am incercat sa inteleg mecanismul sufletului din mai multe perspective: filozofic, psihologic, parapsihologic, dar aceasta este o alta discutie.

Ma opresc din divagare si revin la oile mele. Poezia mi s-a parut confuza si, pentru ca nu o intelegeam am stabilit, categoric, ca nu-mi place si nu ma intereseaza. Schimbarea s-a produs intr-o vacanta la tara cand, din plictiseala, cautam prin pod ceva sa citesc. Bunica mea avea, printre carne afumata si palinca, niste manuale si carti ramase de la tatal meu, multe dintre ele dezmembrate si intr-o stare jalnica. Mi-am facut curaj si am inceput sa rasfoiesc. Citeam si am ramas uimita de emotiile trezite in mine. Nu mi-a venit sa cred, poezia avea rezonanta. Scoala cu sistemul rece si cu poeziile invatate pe dinafara care ma plictiseau ingrozitor, imi sadise in minte ca poezia este o “chestie nasola” pe care trebuie sa o evit daca vreau sa nu am dureri de cap. Nu stiam ca poezia este o stare, o gramada de senzatii, o proiectare a propriilor idei si , in special, o regasire. Atunci am stabilit ca sistemul scolar este o porcarie si ca nu trebuie sa-mi placa orice poezie, asa cum nu-mi place orice proza sau film, indiferent cate critici pozitive a primit. A trecut mult timp de cand m-am aplecat asupra poeziei, dar multi dintre poetii mei preferati sunt cei descoperiti in aceea minunata vacanta de vara.

Un poet aproape de sufletul meu este Rainer Maria Rilke, iar poezia care exprima cu atat dramatism chintesenta credintei mele despre ceea ce insemna viata si moarte, este Amintire:

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară

pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe cari iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.                                                                                                                                      traducere Lucian Blaga

Esti tanar, astepti sa traiesti, ai planuri si vise, timpul trece, ai trait deja, esti amintire si regret, ca la final sa realizezi inspaimantat  ca “aceasta a fost” nu mai exista nimic decat inevitabila moarte.

Cum poti contura in cateva cuvinte o adevarata filozofie?                                                                 Prin poezie, acesta este miracolul.

This entry was posted in Reflectii. Bookmark the permalink.